Ţineam discursuri la liceu, în faţa colegilor, şi le citeam de pe coli de hârtie rupte din caiet şi scrise cu stiloul. Unul verde, chinezesc, cu o săgeată subţire şi aurie în capăt. Le recitesc şi aud zgomotul peniţei zgâriind hârtia. Mă întorc acolo, în clasa de la etajul I al liceului, în a treia bancă de pe rândul de la Robe clasa a 12-a Mai aveam putin timp pana la ultima zi din anul scolar si ne-am adus aminte ca ar trebuii sa organizam festivitatea de absolvire la clasa a 12-a. Bineinteles ca am apelat la acceasi firma care ne-a oferit robe clasa a 12-a, la momentul respectiv fiind foarte multumiti de calitatea serviciilor oferite. Cuvinte memorabile și de folos, prestanță, organizare impecabilă, eleganță și valori, la ultimul moment școlar festiv al claselor a XII-a de la Colegiul Național "Mihail Sadoveanu" din Pașcani. Luni dimineață elevii și profesorii emoționați, au pornit în jurul orelor 10.00 către Casa de Cultură din localitate, unde a fost susținut Cursul Festiv al promoției 2015 Top Events - curs festiv Iași, banchet, album foto în Iași sau întâlniri de promoție. Produse: Fotografii, Robe, Toci și altele produse. Intrebări? Sunați la 0726 501 250. Acasa; Organizăm cursuri festive la cel mai înalt grad de implicare, seriozitate și profesionalism! Vă invităm să vizionați câteva fotografii. Diplome nominale absolventi. PACHET 3 55 ron/pers. Inchiriere roba. Toca - se pastreaza ca amintire. Esarfa personalizata cu denumirea institutiei de invatamant, sigla, specializarea, promotia (mostrar de culori) - se pastreaza ca amintire. Invitatii personalizate profesori. Diplome nominale absolventi. PACHET 4 60 ron/pers. .

curs festiv clasa a 12a